Sisteme video IP digitale
Aplicații industriale și instituționale
Sisteme cu grad ridicat de siguranță
Monitorizarea cu camere video IP de la distanță, prin internet, este strâns legată de dezvoltarea infrastructurii informatice și a rețelelor și eficientizează supravegherea unui spațiu privat sau public. Putem urmări și înregistra de la distanță, prin camere video conectate la internet, activitatea din zone publice, traficul rutier, procesele de producție și activitatea în ansamblu din propria întreprindere, precum și fluxul personalului și al publicului dintr-o instituție.
Timpul de reacție la apariția unui eveniment se îmbunătățește semnificativ datorită posibilității vizualizării rapide a evenimentelor de pe dispozitive mobile (tabletă, telefon etc.).
Gradul de siguranță crește foarte mult datorită posibilității vizualizării și înregistrării atât locale, cât și de la distanță, prin internet, a datelor, reducând riscul pierderii acestora și mărind protecția în cazul atacurilor din partea unor persoane rău intenționate, datorită transmiterii criptate a acestora. Spre deosebire de sistemele analogice, interceptarea semnalelor electromagnetice transmise de camerele video elimină riscul preluării imaginilor de către entități neavenite din exterior.
În domeniul securității, siguranța publică a devenit o prioritate operațională. Fenomenul infracțional și riscurile actuale fac ca supravegherea video a spațiilor publice și instituțiilor să fie o soluție susținută de autoritățile responsabile cu prevenirea și combaterea acestor situații, iar în anumite domenii capătă caracter obligatoriu.
Supravegherea video de exterior a spațiilor publice cu risc infracțional ridicat ajută la creșterea gradului de siguranță al populației, tehnologia sprijinind astfel acțiunile Poliției. Linx a realizat astfel de sisteme profesionale care deservesc instituții precum Poliția, Primăria, Direcția Fiscală, Poliția Locală, precum și întreprinderi, agenți economici și persoane particulare. Soluțiile acoperă întreaga gamă a tehnologiilor existente.
Tehnologie cu servere și camere de supraveghere video IP digitale
Camerele de supraveghere video digitale IP sau de rețea includ un dispozitiv (hardware-software) numit videoserver, care face posibilă conectarea acestora într-o rețea de date și, implicit, alocarea unei adrese IP. Videoserverul preia semnalul video și îl transmite prin rețeaua de date - internet - utilizând protocoale specifice acesteia (HTTP, RTSP, UDP). Videoserverul poate prelua comenzi transmise prin rețea, pe care le traduce în semnale de control ale camerei video (ex. controlul apropierii, focalizării, poziției etc.), eliminând astfel circuitele suplimentare necesare camerelor analogice pentru aceste acțiuni.




